Iarna-mi rupe-n creier şiruri de troiene.
Jocul şters al iernii - îl jucăm acum,
Tristă comedie, jalnică tăcere...
Fumegă un horn, alb, cuprins de ceaţă,
Oamenii sunt slabi şi dorurile-s moarte,
Iluzia, destrăma-se-va înspre dimineaţă,
Totu-n jur e palid şi e negru - noapte...
Paşii mei au ritm. Paşii tăi sunt beţi,
Multă diferenţă între-a noastre membre!
Viforul tot smulge, oameni - ci nu scaeţi,
Viforul ce urlă, tocmai din decembre'.
Peste-un an sau doi, iarna va muri,
Iarna va muri!!! peste-un an sau doi...
Căci prin destrămate zări şi infinte fronturi
Se-nvîrt "minuni" magnetice de îngheţate ploi.
Tristă, obosită, ceramică privire.
Slab, neputincios... infect miros.
Cruntă, caldă, dulce amintire.
Anihilat şi toxic creier de ipsos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu